10 mituri legate de nuntă

Post Image

Secvențele ceremoniale sunt acele evenimente majore din viața unui om care marchează trecerea dintr-o stare în alta sau dintr-o lume într-alta (cosmică sau socială). Popular, aceste ceremonii se numesc „rituri de trecere”. Riturile de trecere arată ruptura sau trecerea la alt stadiu prin care orice om se regăsește de-a lungul vieții, iar unele dintre aceste transformări se întâmplă la: logodnă, naștere, botez, căsătorie etc.

Acest domeniu debordează de elemente culturale care s-au concretizat prin apariția unor mituri. Miturile sunt niște arhetipuri care influențează, în mod direct, această trecere de la un stadiu la altul. Să te căsătorești este unul dintre riturile de trecere. Nunțile sunt un simbol al iubirii, speranței, devotamentului, sacrificiului și viitorului – nu numai pentru mireasa și mirele, ci și pentru familie, prietenii și comunitate. Uneori, aceste percepții sunt atât de adânc înrădăcinate încât nici măcar nu ne dăm seama că sunt acolo. De unde vin aceste mituri nebunești? Vin oare doar din visele utopice legate de un prinț frumos pe cal alb? Nu chiar. Miturile se formează și din credințe culturale și povestiri care sunt transmise la nivel personal.

1. Dacă pierzi inelul în timpul cununiei, toată căsnicia va fi nefericită. Iar dacă uiți inelul se spune că vei fi nefericit toată viața.
2. Trebuie să se arunce cu orez și grâu în miri atunci când aceștia ies din biserică/primărie. Își are geneza dintr-un rit păgân, se credea că orezul și grăul rodesc cel mai ușor și, de asemenea, alungă spiritele rele.
3. Ceva albastru, ceva nou și ceva vechi. Ceva vechi îi este dat miresei de către mamă/bunică ca dar în ziua nunții, reprezentând legătura cu trecutul. Ceva nou pentru un viitor luminos și prosper. Iar ceva albastru pentru noroc în noua viață.
4. Un bănuț în pantofi. Fiecare mireasă va avea de la tatăl său un bănuț de argint în pantofii săi pentru noroc.
5. Fără perle la nuntă. Se spune că perlele sunt lacrimile lunii/îngerilor care cad în mare, iar dacă sunt purtate vor aduce o căsnicie plină de lacrimi.
6. Trecerea pragului în brațe. Se spune că dacă te împiedici la nuntă vei avea ghinion deoarece spiritele malefice stau la pragul usii, de aceea s-a inventat acest obicei ca mirele să treacă pragul cu mireasa în brațe.
7. Sărutatul miresei. Este un concept relativ nou. Există o poveste, adevărată sau nu, care spune că un viitor soț, în timpul cununiei, a vrut să verifice dacă soția sa a băut vin. Acum cam 1000 de ani, în Scoția, cel care săruta primul soția era preotul care oficia căsătoria.
8. Aduce ghinion ca mireasa să vadă altă mireasă.
9. Mireasa nu trebuie să poarte absolut nimic negru. Dacă mireasa va purta negru în ziua nunți, se spune că va deveni văduvă.
10. Voalul miresei obligatoriu. Dacă este împrumutat, cu siguranță trebuie să provină de la cineva care are o căsnicie fericită. Iar al doilea scop al voalului este pentru a fi un scut împotriva deochiului.

Ca de obicei există excepții care se abat de la regulă, nimeni nu poate afirma cu motive logice că aceste mituri sunt îndreptățite să existe, dar nici că nu ar avea sens. Până la urmă fac parte și din cultura poporului român, unde tradițiile și datinile mai sunt prezente în viața de zi cu zi… rar, dar încă mai există. Se spune că un popor este definit prin tradiții și datini, până la urmă cam de aici se trag diferențele între popoare, iar, din fericire, România încă își mai păstrează câteva mituri rurale în aglomerația modernă și urbană.