Istoria îndepărtată a muzicii

Post Image

Muzica a jucat un rol important în ciclul de viață al oamenilor, probabil chiar înainte ca aceștia să poată să vorbească. S-au descoperit dovezi semnificative că omul primitiv a dezvoltat fluiere din oasele animalelor și a folosit pietre și lemn ca percuție. Vocea ar fi fost primul și cel mai natural mijloc de exprimare între strămoșii noștri îndepărtați, atât pentru a crea legături sociale cât și pentru a calma un copil care nu avea somn. Din aceste începuturi umile, muzica pe care o slăvim astăzi și care ne aduce atât de multă mângâiere sufletească a evoluat.

Pe măsură ce ne mișcăm prin istoria muzicii, găsim dovezi tot mai importante și concludente despre rolul său cheie în cadrul sacru și secular, deși divizarea în aceste categorii nu a fost definită în acest fel decât după mulți ani mai târziu.

Istoria muzicii și importanța ei în viața oamenilor

Influențele dinspre vest către est au fuzionat în muzica precreștină a grecilor și mai târziu a romanilor. Practicile și convențiile muzicale, probabil transmise de muzicienii care călătoreau din ținut în ținut, au adus o bogăție de diversitate și invenție în acest domeniu. Supraviețuirea notației grecești din această perioadă a istoriei muzicale a dat oamenilor de știință și muzicologilor, deopotrivă, un indiciu vital pentru modul în care ar fi putut suna muzica de atunci. Cu siguranță indică legături remarcabile cu muzica ce va urma, probabil mai ales prin utilizarea modalității în muzica greacă.

În frescă și în unele contexte scrise, inclusiv în Biblie, este menționat despre instrumentele care apar în vremurile romane și grecești și despre semnificația lor pentru fiecare cultură în parte. Trompeta, instrumentul specific pentru anunțuri, dar și pentru diverse ceremonii, sau lirul ca un jucător integral în cântecele poeților.

În Europa de la începutul secolului I, mănăstirile și abațiile s-au transformat în locurile în care muzica a devenit parte integrata în viața celor dedicați lui Dumnezeu și urmașilor Săi. Creștinismul s-a stabilit și cu el a venit o nouă Liturghie care cerea o muzică nouă. Deși muzica creștină timpurie își avea rădăcinile în practicile și credințele poporului evreu, ceea ce a ieșit din aceasta a fost să devină baza muzicii sacre pentru secolele care urmau. Cântecele care au fost compuse au urmat cu desăvârșire textele latine sacre într-un mod care a fost strict controlat și închinat numai gloriei lui Dumnezeu. Muzica era foarte subtilă cuvintelor, fără înflorituri sau frivolități.

Papa Grigore (540-604) este creditat cu avansarea progresului muzicii sacre și cu dezvoltarea a ceea ce se numește acum „Gregorian Chant”. Unele controverse înconjoară această afirmație, dar numele a rămas blocat, iar muzica rămâne distinctă și vitală în timp ce s-a îndreptat de la plainsong spre polifonie.

Muzica o găsit o evoluție fulminantă de la perioadă la perioadă, până și în ziua de astăzi muzica evoluează și reușește să surprindă tot timpul oamenii prin armonia pe care o prezintă. Muzica este nemuritoare, iar acest lucru îl putem observa prin nenumăratele cântece compuse acum sute de ani care încă răsună în concerte, înregistrări, etc.